Reason for Reasoning

Descriere (sumar, obiective, activități): Reason for Reasoning a plecat de la considerentul că în toata lumea, tinerii au devenit ușor de manipulat, ei receptând informații pe care nu le pot discerne, atât în mediul online cât și offline. Un studiu Stanford din 2016, care a evaluat capacitatea studenților de a evalua sursele de informații, a descris rezultatele ca fiind „îngrozitoare”, „sumbre” și „o amenințare la adresa democrației”. O cercetare realizată în 2017 de FITT în parteneriat cu UVT pe 1160 de tineri din Timiș releva că peste 50% din tineri nu urmăresc știri locale, naționale sau internaționale și au încredere puțină sau deloc in instituții, astfel că FITT a implementat un proiect, sub forma unui Training Course, prin care tinerii să descopere metode și instrumente de filtrare a informației și dezvoltarea gândirii critice.

Obiectivele proiectului au fost: 

  1. sprijinirea celor 26 participanți în identificarea relevanței abilităților de gândire critică în societatea de astăzi;
  2. implicarea, familiarizarea și susținerea celor 26 participanți în activități bazate pe educația non-formală, menite să le dezvolte propria gândire critică;
  3. facilitarea unui mediu favorabil pentru ca cei 26 participanți să-și dezvolte capacitatea de a colabora, de a da și de a primi feedback (schimb de bune practici). 

Cei 3 lucrători de tineret din fiecare țară participantă erau voluntari, angajați sau colaboratori în cadrul asociațiilor partenere, dornici de a dezvolta abilități noi, utile în lucrul cu tinerii. În special, sunt persoane care au vrut să capete instrumentele necesare pentru a dezvolta abilități de gândire critică în rândul tinerilor cu care lucrau. 

Nr. ref. proiect: 2017-3-RO01-KA105-047297 

Domeniul: educație

Local, județean, național, european, internațional: internațional 

Perioada de desfășurare: 20/03/2018 – 19/09/2018 

Locul desfășurării: Timișoara, Casa Tineretului  

Număr participanți: 26 

Buget: 15.687 euro 

Finanțator: Comisia Europeană (Erasmus+) prin Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale 

Poze, articole de presă, etc. (Anexă) 

Poze 

Link 1 

Link 2

Link 3