Fundația Națională pentru Tineret are ca obiective fundamentale:

  • elaborarea, organizarea şi finanţarea de programe specifice la nivel naţional, pentru instruirea, educarea şi formarea tineretului în spiritul tradiţiilor umaniste, a valorilor democraţiei şi aspiraţiilor societăţii româneşti;
  •  administrarea în folosul tinerilor și structurilor asociative de/pentru tineret și în conformitate cu prevederile legale, a patrimoniului central al fostei Uniuni a Tineretului Comunist;
  •  respectarea prevederilor legale cu privire la înființarea, organizarea și funcționarea Fundațiilor județene pentru tineret și a municipiului București în scopul administrării patrimoniului propriu, constituit din bunurile mobile și imobile care au aparținut fostei Uniuni a Tineretului Comunist, precum și din patrimoniul preluat în administrare sau folosință gratuită de la structurile administrației locale;
  •  dezvoltarea mișcării asociative de tineret și atragerea organizațiilor de/pentru tineret din România în cadrul Fundațiilor județene pentru tineret și a municipiului București, în scopul administrării și managementului patrimoniului în folosul tinerilor.