Între cultură și contracultură. Aspecte ale dinamicii tineretului timișorean în perioada comunistă 

Descriere (sumar, obiective, activități): 

În contextul centenarului FITT și-a propus prin acest proiect să sublinieze rolul fundamental pe care îl joacă tineretul în dezvoltarea oricărei societăți.  

Dezvoltarea parcursului științific al demersului a adus în prim plan aspecte relevante ale politicilor (și ale răspunsurilor mai mult sau mai puțin oficiale la aceste politici) de tineret într-o etapă dificilă și complexă din istoria recentă a României: trecutul comunist. Ținând cont de faptul că în decembrie 2019 s-au împlinit 30 de ani de la revoluția din 1989, pe lângă cadrul mai larg al centenarului mai sus amintit, și ținând cont de asemenea că tinerii au jucat un rol crucial atât în construirea și  extinderea infrastructurii economice și sociale comuniste (relativ pasiv), cât și în contestarea și ulterior demantelarea ei integrală (activ) – proiectul a urmărit aportul tineretului la continuitatea și identitatea Timișoarei postbelice și mai ales din perioada ceaușistă, pentru înțelegerea orașului și a întregii regiuni (Timiș), în perioada postcomunistă. 

Rezultatul proiectului este reprezentat de lucrarea purtând numele proiectului, elaborată de dl. Emanuel COPILAȘ, cadru didactic în cadrul Universității de Vest din Timișoara: „Generația anului 2000. Cultură și subculturi ale tineretului în România socialistă. Studiu de caz: Timișoara”.

Domeniul: cultură 

Local, județean, național, european, internațional: național 

Perioada de desfășurare: iulie – noiembrie 2019 

Locul desfășurării: Timișoara 

Număr participanți: 50 

Buget: 4.000 lei 

Finanțator: Consiliul Județean Timiș 

Poze, articole de presă, etc. (Anexă) 

Link 1

Link 2