GALA DE TINERET TARGOVISTE 2017, EDIȚIA A 3-A

Descriere (sumar, obiective, activități): Facilitarea dezvoltării programelor de educație non-formală pentru tineret prin recunoașterea și stimularea participării entităților juridice de/pentru tineret sau implicate în acțiuni destinate tinerilor la acțiuni de educație nonformală, precum și a finanțatorilor.

Activități:

A1. Seminar de tineret: „Importanța parteneriatului dintre tineret și autorități în dezvoltarea comunităților locale” susținut de Consiliul Tineretului din România (CTR) prin președinte și vicepreședinte, cu participarea tinerilor voluntari din Târgoviște și din partea CTR și cu participarea Primăriei Municipiului Târgoviște reprezentată de dl. Cosmin Bozieru, consilier personal al Primarului Cristian Stan, 24.11.2017. Participanți: reprezentanți ai entităților de/pentru tineret și a altor instituții implicate în activități de/pentru tineret și tineri voluntari activi în anul 2017 – Sala de conferințe, Biblioteca Județeană I.H. Rădulescu

A2.  Gala de premiere a entităților implicate în activități de/pentru tineret în anul 2017, 24.11.2017, Casa Tineretului Târgoviște

A3. Ateliere de lucru „Parteneriat tineret – administrație publică”, pregătire tineri voluntari, 24-28.11.2017, Runcu Stone Center

Domeniul: tineret

Local, județean, național, european, internațional: județean

Perioada de desfășurare: 14-30 noiembrie 2017

Locul desfășurării: Biblioteca Județeană (seminar), Casa Tineretului (gala de premiere), Complexul turistic Runcu Stone (ateliere de lucru)

Număr participanți: 33 entități, peste 200 de persoane (gală), 32 tineri (ateliere)

Bugetul total sau contribuția fundației:

  • în RON: 18.600 (finanțare) + 3.200 (contribuții)
  • echivalentul în USD (1 USD = 3,9186 RON)[1]: 4.746,59 + 816,62
  • echivalentul în EUR (1 EUR = 4,6359 RON)[2]: 4.012,17 + 690,26

Organizator + Parteneri: Societatea Astronomică Română de Meteori, FJT Dâmbovița

Finanțator: Primăria Municipiului Târgoviște

Poze, articole de presă, etc.:

Apariții media

  • Columna TV, știre, 23 noiembrie

http://www.columnatv.ro/sarm-organizeaza-gala-de-tineret-2017-evenimentul-va-avea-loc-vineri-24-noiembrie-ora-16-00

  • Columna TV, știre, 27 noiembrie

http://www.columnatv.ro/gala-de-tineret-targoviste-2017-editia-a-iii-a

  • Columna TV, emisiunea Să fii tânăr!, Gala de Tineret integral, 2 decembrie 2017

http://www.columnatv.ro/sa-fii-tanar-gala-de-tineret-targoviste-2017

  • Columna TV, emisiunea Să fii tânăr!, anunț Gală de Tineret (minutul 21)

http://www.columnatv.ro/sa-fii-tanar-activitati-de-tineret

  • Riposta pe Net, 21 noiembrie

Gala de Tineret Târgoviște 2017! Află programul manifestărilor

  • Gazeta Dâmboviței, 23 noiembrie

www.gazetadambovitei.ro/top-stiri/gala-de-tineret-targoviste-2017-editia-3-educatia-non-formala

  • Gazeta Dâmboviței, 30 noiembrie

GALA DE TINERET TÂRGOVIȘTE 2017 – Vocea tinerilor s-a făcut auzită la Târgoviște

  • Ziare live, preluare articol Gazeta Dâmboviței, 28 noiembrie

http://www.ziarelive.ro/stiri/gala-de-tineret-targoviste-2017-vocea-tinerilor-s-a-facut-auzita-la-targoviste.html

  • stirimuntenia24.ro, preluare articol Gazeta Dâmboviței, 30 noiembrie

http://stirimuntenia24.ro/dambovita/gala-de-tineret-targoviste-2017-vocea-tinerilor-s-a-facut-auzita-la-targoviste-255312

[1] Cursul mediu lunar din DECEMBRIE 2017

[2] Cursul mediu lunar din DECEMBRIE 2017

Seminar de tineret

Gala de premiere

Ateliere de lucru