Forging Fairness

Descriere (sumar, obiective, activități): Proiectul Forging Fairness a avut două activități planificate: vizita de planificare în avans, care a avut loc în perioada 11-12 noiembrie 2017 și schimbul de tineri care a avut loc în perioada 5-12 martie 2018, la Timișoara, România, iar principalul obiectiv al schimbului de tineri a fost introducerea participanților la subiectul discriminării față de minorități, drepturile omului și modul în care acestea pot lupta împotriva situației de discriminare atunci când ei sau colegii lor se confruntă cu ei.

 Obiectivele proiectului au fost:- Informarea participanților despre ce este discriminarea și cum să o detecteze- Descoperirea legăturii dintre discriminare și încălcarea drepturilor omului- Contestarea credințelor și prejudecăților participanților- Cercetarea realității locale, naționale și europene – nivelul de discriminare- Oferirea participanților de metode practice de combatere a discriminării  Proiectul vine ca o modalitate de a lucra împreună și de a descoperi nivelul de discriminare și excludere socială a minorităților din diferite țări, descoperind astfel contextul local și european, precum și măsurile implementate în societăți pentru a combate acest fenomen. În timpul mobilității, tinerii participanții au lucrat în echipe, fiecare echipă reprezentând o minoritate cu risc, cum ar fi comunitatea LGBT, persoane fără adăpost, refugiați, musulmani, persoane cu dizabilități fizice și, prin diferite metode nonformale, cum ar fi simulări, joc de rol, voce de fotografie și cercetare pe cont propriu, au învățat mai multe despre istoria grupurilor pe care le reprezintă, precum și situația lor în țările prezente la proiect.  Mai mult decât atât aceștia au trebuit să vină cu propuneri și soluții de proiect pe termen lung pentru a ajuta și a facilita includerea grupurilor în comunitatea lor locală printr-o simulare a unei Ședințe cu Consiliul Județean.  Participanții au realizat o expoziție prin care au arătat cum văd obstacolele cu care se confruntă minoritățile în viața de zi cu zi, punându-se în pantofii personajelor, spunând o poveste de viață. La sfârșitul mobilității, participanții au lucrat și au implementat în Timișoara campanii anti-discriminare, prin diferite metode, interviuri, sondaje online, organizarea unei seri sociale și au avut ocazia să vorbească cu localnici din Timișoara și să descopere noi puncte de vedere cu privire la aceleași probleme cu care se confruntă acasă.  Nr. referință proiect: 2017-1-RO01-KA105-036939 

Domeniul: Tineret

Local, județean, național, european, internațional: internațional

Perioada de desfășurare: 01.06.2017-31.05.2018

Locul desfășurării: Timișoara

Număr participanți: 47

Buget: 20,181.00 EUR

Finanțator:  Agentia Nationala pentru Programe Comunitare in Domeniul Educatiei si Formarii Profesionale

Poze, articole de presă, etc. (Anexă)

[1] https://www.bnr.ro/StatisticsReportHTML.aspx?icid=800&table=703&column