În parteneriat cu Consiliului Județean Suceava (prin Centrul Cultural Bucovina), Fundația Județeană pentru Tineret Suceava a oferit în 2019 organizațiilor membre posibilitatea de a susține tinerii artiști din județ, prin organizarea de acțiuni cu premii în bani în valoare de 7000 lei. Impactul urmărit și realizat a fost creșterea capacității organizațiilor de tineret și a grupurilor de tineret din județul Suceava de a implementa inițiative culturale precum cursuri pentru atragerea tinerilor talentați, competiții pentru încurajarea creșterii performanțelor în domeniu artelor vizuale și ale spectacolului preferate de către tineri, promovarea tinerilor artiști și promovarea exprimării tinerilor prin artă pentru creșterea încrederii în sine. Astfel tinerii au avut posibilitatea de a-și pune în practică pasiunea în Suceava, ceea ce conduce către reducerea exodului tinerilor cu care se confruntă comunitatea noastră.
Membrii FJT Suceava au organizat următoarele concursuri artistice: de talent, fotografie, producție muzicală electronică și dans.