Campionat fotbal în 6

Descriere (sumar, obiective, activități): Competiție de fotbal pe teren mic, deschisă oricărui tânăr care dorea să aibe o preocupare în timpul liber și dorea să facă mișcare.

Meciurile s-au desfășurat pe grupe cu 10 echipe a câte 10 jucători, primele 4 echipe au fost premiate cu sume cuprinse între 12.000 – 25.000 lei.

Campionatul se va juca cu 20 de echipe  care să se desfășoare în 19 etape a câte 10 meciuri fiecare.

Obiective:

– creșterea popularității fotbalului în 6;

– creșterea numărului de activități pentru petrecerea timpului liber;

– creșterea contactului cu un număr însemnat de tineri;

– practicarea fotbalului și a sportului până la orice vârstă și fără a fi nevoie de performanță;

– intrarea României în rândul tarilor în care acest sistem de campionate este consacrat și legalizat juridic;

– posibilitatea de a organiza competiții cu echipe din străinătate;

– reclame pentru organizații de tineret și MTS;

– cultivarea spiritului de întrecere și autodepășire.

Beneficiar + Parteneri: Organizația „Sport in Top” Timișoara

Adresă organizație: 1900 Timișoara, Arieș nr. 19

Domeniul: Sport & Activitate în timpul liber

Local, județean, național, european, internațional: Local

Perioada de desfășurare: 01.02 – 22.12 1993

Locul desfășurării: – Timișoara

Număr participanți: 200

Buget: 1.356.000 lei

Poze, articole de presă, etc. (Anexă)